Gheronda Amfilohie Makris era foarte legat de Sfântul Nectarie see mărturisea lui fiind fiul său duhovnicesc. Odată, la destui ani de la moartea Sfântului Nectarie, i-au trimis părintelui Amfilohie Makris o părticică din moaştele Sfântului. Părintele Amfilohie avea o rană la picior, care îl durea. Atunci, aşa cum povesteşte el însuşi, a luat bucata din cinstitele moaşte, a aşezat-o pe picior şi a spus: „Sfinte Nectarie! Oare nu suntem noi prieteni?… Fă şi cu mine o minune, că vezi cât mă chinuiesc“. Peste puţin timp s-a vindecat, iar rana i s-a închis de tot.
“Lupta duhovnicească trebuie să fie pecetluită cu dragoste sinceră și cu smerenia. Căci numai cel ce este îmbrăcat cu acestea nu ține seamă nici de greutățile acestei vieți, nici de ura lui satana, nici de răutatea pe care o manifestă slugile lui.”
“Prin harul lui Dumnezeu, omul a reușit să urce duhovnicește, se schimbă, devine un alt om, și frica îl părăsește. Nu se mai teme de moarte și considera viața actuală, oricât de bună ar fim ca o robie.”
“Acolo unde nu există monahism ortodox, nu există Biserică, precum nu există țară fără armată și oraș bine administrat fără jandarmi. Călugării păzesc granițele Bisericii și le apără împotriva vrăjmașilor ei, care, în epoca noastră materialistă, se năpustesc ca niște lupi asupra ei pentru a o sfâșia.”
“Rugăciunea făcuta cu stăruință, trezvie, pietate, credință și frângerea inimii, este bună și folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubește. Omul în rugaciune vorbește cu Dumnezeu și Ii cere bunuri duhovnicești și mântuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit.”
“Rugăciunea trebuie însoțită de dragoste. O rugăciune fără dragoste este ca o pasăre fără aripi: i se pare că-i frumoasă, dar n-are aripi și nu poate zbura.”